Hawker Typhoon, care nu trebuie confundat cu Eurofighter Typhoon, a fost un avion de vânătoare-bombardament britanic monoloc, produs de compania Hawker.
A fost conceput inițial ca un interceptor de mare altitudine, menit să înlocuiască modelul Hawker Hurricane. Totuși, mai multe probleme majore de proiectare i-au limitat potențialul, împiedicându-l să devină un înlocuitor real al predecesorului său.
Conform proiectului inițial, Hawker Typhoon ar fi trebuit să fie echipat cu douăsprezece mitraliere Browning de 0,303 inci și un motor de ultimă generație, la acea vreme, cu o putere de 2.000 CP. Aeronava a intrat în serviciu la mijlocul anului 1941, dar a întâmpinat rapid o serie de probleme tehnice care i-au pus sub semnul întrebării viitorul operațional. Cu toate acestea, apariția avionului german Focke-Wulf Fw 190 la sfârșitul aceluiași an a transformat Typhoon în singura aeronavă din inventarul operațional al Royal Air Force capabilă să intercepteze aparatele de luptă naziste la altitudini joase. Acest fapt i-a consolidat rolul de interceptor de joasă altitudine.
Typhoon a devenit în scurt timp avionul de bază pentru misiuni de atac nocturn și operațiuni de vânătoare cu rază lungă de acțiune. Începând cu 1942, avionul a fost echipat cu bombe, iar versiunile astfel modificate au fost denumite de presă „Bombphoon”. Din 1943, arsenalul său a fost îmbunătățit prin adăugarea rachetelor RP-3. În plus, Typhoon a fost dotat cu patru tunuri Hispano de 20 mm, devenind rapid una dintre cele mai eficiente aeronave de atac la sol din cel de-al Doilea Război Mondial. În acest articol, vom explora în detaliu istoria și performanțele aeronavei Hawker Typhoon.
O analiză detaliată a designului și dezvoltării Hawker Typhoon
Dezvoltarea avionului Hawker Typhoon a început în 1936, când Sydney Camm, creatorul faimosului Hurricane, a început să proiecteze un succesor al acestuia. Camm a propus rapid două modele: unul echipat cu motorul Napier Sabre și o variantă alternativă, denumită Type R, propulsată de motorul Rolls-Royce Vulture, ambele cu o putere de peste 2.000 de cai putere.
Aceste două concepte au fost prezentate Ministerului Aerului, care urma să decidă pentru care dintre cele două modele va emite un caiet de sarcini în vederea înlocuirii avioanelor Supermarine Spitfire și Hawker Hurricane. În martie 1938, ministerul a emis specificația F.18/37, prin care solicita un avion de vânătoare capabil să atingă viteze de peste 640 km/h la o altitudine de aproximativ 4.500 de metri. Aparatul trebuia să aibă un plafon operațional de circa 10.700 de metri și să fie puternic înarmat cu patru mitraliere.
În iulie 1939, Ministerul Aerului a comandat 500 de unități din fiecare dintre cele două proiecte ale lui Camm, care au primit denumirile Tornado și Typhoon. Typhoon urma să fie construit printr-o combinație de tehnologii de fabricație tradiționale și moderne. Partea frontală a fuzelajului era realizată din tuburi de oțel și duraluminiu cu panouri detașabile pentru a facilita accesul la motor și la sistemele de control. Secțiunea din spate a fuzelajului era fixată prin nituire, având o structură semimonococă.
Aripa avionului avea o formă de pescăruș ușor inversată și o anvergură de peste 12,5 metri, cu o suprafață totală de aproximativ 25 de metri pătrați. Această configurație permitea o decolare excelentă, oferind totodată spațiu suplimentar pentru rezervoare de combustibil și armament greu, datorită robusteții structurale impresionante. Totuși, la viteze mai mari de 640 km/h, dimensiunile generoase ale aripii generau o rezistență aerodinamică excesivă. De asemenea, în timpul zborurilor în picaj de mare viteză, aripa întâmpina probleme de compresibilitate. Pentru remedierea acestor neajunsuri, modelele Hawker ulterioare, precum Hawker Tempest, au fost dotate cu aripi mai subțiri.
Hawker Typhoon: un avion marcat de dificultăți tehnice încă din faza de testare
Primul prototip al modelului Typhoon a efectuat primul zbor pe 24 februarie 1940, propulsat de motorul Napier Sabre, care a întâmpinat numeroase probleme tehnice. De altfel, ritmul lent în dezvoltarea acestui motor a pus pe stop finalizarea aeronavei. Inițial, avionul era echipat cu douăsprezece mitraliere, însă variantele ulterioare au fost rapid modernizate, fiind dotat cu tunuri Hispano Mk II. Performanțele obținute în testele inițiale au demonstrat potențialul avionului, cu condiția să fie depășite problemele tehnice inițiale.
Întreg programul Typhoon a suferit un eșec major în mai 1940, când prototipul a suferit o defecțiune structurală gravă în zbor. Cu toate acestea, pilotul de încercare Philip Lucas a reușit să aterizeze avionul în siguranță, fapt care i-a adus Medalia George pentru eroism. În plus, programul a fost temporar suspendat, după ce Lord Beaverbrook, ministrul Producției de Avioane, a decis să acorde prioritate unor aeronave deja testate, precum Supermarine Spitfire și Hawker Hurricane.
Al doilea prototip, acum echipat cu tunuri Hispano, a efectuat primul zbor pe 3 mai 1941. Până la acel moment, Ministerul Aerului comandase deja peste 1.000 de unități Typhoon de la Hawker. Evoluția programului urma să fie influențată de rezultatele testelor comparative cu modelul Tornado. În scurt timp, dezvoltarea acestuia din urmă a fost preluată de compania Avro, pentru a permite companiei Hawker să își concentreze resursele asupra avionului Hurricane.
În ciuda întârzierilor anterioare, dezvoltarea avionului începea să aibă un ritm mai rapid, iar proiectul a fost pasat din nou unui alt producător de către Ministerul Aerului ca să se concentreze pe producția altor tipuri de aeronave. De data aceasta compania Gloster Aircraft avea să se ocupe de finalizarea proiectului. Primul model de serie a zburat pe 27 mai 1941, la doar câteva săptămâni după al doilea prototip. Totuși, grosimea aripilor și problemele inițiale ale motorului au limitat performanțele avionului. Pe măsură ce războiul a avansat, Typhoon a fost transformat într-un puternic avion de atac la sol, dovedindu-și eficiența în misiuni de la altitudini joase.
O privire rapidă asupra istoriei operaționale a avionului Hawker Typhoon
Hawker Typhoon a intrat în serviciu în 1941, însă primele sale misiuni au scos la iveală numeroase defecte majore care i-au limitat capacitatea de a contracara superioritatea Focke-Wulf Fw 190. Problemele structurale și defecțiunile persistente ale motorului au afectat performanțele aeronavei și au necesitat modificări extinse ale fuselajului. Mai multe prăbușiri timpurii, inclusiv cea care a dus la moartea pilotului de încercare Ken Seth-Smith, au evidențiat vibrații periculoase cauzate de slăbiciuni structurale semnificative în ampenajul orizontal, impunând corecții structurale esențiale. Cu toate acestea, capacitatea Typhoon de a zbura la viteze mari la altitudini joase a atras atenția unor piloți de renume din timpul războiului, printre care și comandantul de escadrilă Roland Beamont.
Până la sfârșitul anului 1942, aeronava și-a demonstrat eficiența împotriva raidurilor Luftwaffe la joasă altitudine, reușind să intercepteze cu succes avioanele de vânătoare-bombardament Fw 190. Începând cu 1943, odată cu intensificarea atacurilor britanice asupra pozițiilor germane, Typhoon a fost rapid adaptat pentru rolul de atac la sol. Motorul său puternic i-a permis să transporte până la două bombe de aproximativ 454 kg. De asemenea, era echipat cu rachete RP-3, care s-au dovedit extrem de eficiente în distrugerea țintelor terestre, deși precizia acestora rămânea o provocare. Escadrilele de Typhoon au jucat un rol crucial în invazia aliată din Normandia, atacând liniile de aprovizionare și concentrațiile de trupe germane.
Un avion extrem de eficient pe parcursul războiului
Deși mulți piloți au exagerat numărul de victorii atribuite avionului, eficiența Typhoon a avut un impact semnificativ asupra moralului german și a perturbat operațiunile armatei naziste. Soldații germani erau cunoscuți pentru faptul că abandonau vehiculele la vederea unui atac al Typhoon-urilor. Dominanța aeronavei în atacurile la sol s-a menținut pe parcursul anilor 1944 și 1945, contribuind la avansul Aliaților prin misiuni de tip „cab rank”, în care Typhoon-urile erau chemate rapid pentru a oferi sprijin aerian direct trupelor de pe linia frontului.
După război, perioada operațională a Typhoon s-a încheiat rapid, aeronava fiind înlocuită de avioane de atac la sol și interceptoare îmbunătățite, precum Hawker Tempest. Ultimele Typhoon-uri au fost retrase din serviciu în octombrie 1945. Din cele 3.317 unități construite, majoritatea au fost produse de Gloster. Pe durata conflictului, Luftwaffe a capturat mai multe exemplare, pe care le-a folosit pentru antrenarea piloților germani în lupta împotriva acestui avion formidabil. În ciuda problemelor inițiale, Typhoon rămâne în istorie ca un avion de atac la sol excepțional.
