Eurofighter Typhoon și F-35 sunt două dintre cele mai performante avioane de luptă ale momentului, dar care oferă cel mai bun raport între cost și eficiență?
Rezumat
- F-35 și Eurofighter Typhoon sunt două avioane de luptă moderne cu strategii diferite: stealth vs. manevrabilitate.
- F-35 domină în războiul bazat pe rețea, în timp ce Typhoon excelează în lupta aeriană apropiată.
- Costurile operaționale variază, F-35 având un preț inițial mai mare, dar și optimizări pe termen lung.
- Simulările aeriene arată puncte forte complementare, fiecare avion fiind avantajat în scenarii specifice.
- Decizia finală depinde de nevoile operatorului, ambele platforme fiind esențiale pentru NATO.
O competiție pentru avionul de luptă al viitorului este pe cale să înceapă. Într-un colț al ringului, ca „deținător al titlului”, se află Eurofighter Typhoon, iar în celălalt, ca nou-venit, F-35 Joint Strike Fighter (JSF).
Typhoon este promovat ca un avion de lupăt multirol, fără tehnologie stealth, dar cu o amprentă radar redusă, capabil atât de misiuni de superioritate aeriană, cât și de atac la sol. În schimb, F-35 Lightning II își pune în valoare designul stealth, modularitatea ridicată și tehnologia de luptă de generația a cincea, fiind considerat un înlocuitor al Typhoon în forțele aeriene NATO. Ceea ce diferențiază F-35 de tehnologia de generația a patra a Typhoon este capacitatea sa reală de a evita detectarea radar, suita integrată de senzori și posibilitatea de a partaja date în timp real de pe câmpul de luptă.
Pilotul german, locotenentul Alexander Grant, și pilotul american, căpitanul Patrick Pearce, au analizat o confruntare simulată pe care au avut-o în cadrul unei competiții de dogfighting desfășurate la baza aeriană Ramstein. Potrivit lui Pearce, în timpul exercițiului, agilul Eurofighter Typhoon, de generația a patra, a reușit să se plaseze în spatele F-35 și să-l țintească cu armamentul de bord. Totuși, aeronavele nu erau înarmate în mod real.
Așa cum a fost conceput inițial, Eurofighter este optimizat pentru viteză și manevrabilitate, ceea ce îl transformă într-un avion excepțional în luptele aeriene apropiate (dogfight) și într-o platformă de atac și sprijin extrem de versatilă. Pe de altă parte, F-35 poate folosi armament cu rază lungă de acțiune „beyond-visual-range” (BVR) pentru a neutraliza amenințările aeriene înainte ca acestea să-l detecteze grație profilului său stealth. În plus, echipamentele sale de ultimă generație îi oferă un avantaj semnificativ în multe aspecte. Prin urmare, întrebarea rămâne: care dintre cele două avioane este superior în cele din urmă?
Performanța
Caracteristicile aerodinamice ale Eurofighter sunt esențiale pentru performanțele sale. Configurația canard-delta îi oferă o manevrabilitate excepțională în luptele aeriene apropiate. Deși nu dispune de tracțiune vectorială, ceea ce îl plasează sub unii dintre competitorii săi (precum F-22 Raptor), Typhoon poate atinge viteze de peste Mach 2 și poate zbura la viteze supersonice fără utilizarea postcombustiei. Un raport al Sandboxx News arată că Typhoon excelează în ratel de viraj prelungite, oferindu-i un avantaj în confruntările aeriene la mică distanță.
Lockheed Martin F-35 nu este proiectat ca un vânător tipic pentru dogfight, așa cum este Typhoon, deoarece nu dispune de aceeași viteză și agilitate. Totuși, capacitatea sa de a evita detectarea și de a angaja ținte fără ca acestea să-i conștientizeze prezența îi conferă un avantaj strategic major. Deși poate executa manevre defensive eficiente, nu poate egala Eurofighter în luptele aeriene apropiate. La fel ca în cazul comparațiilor cu F-22 și alte avioane de vânătoare americane de generația a patra, exercițiile de antrenament au demonstrat că Typhoon și F-35 au puncte forte complementare, fiecare fiind optimizat pentru un alt tip de misiune.
Specificațiile celor două avioanelor de luptă
Eurofighter Typhoon
- Lungime: 15,96 m (52 ft 4 in)
- Anvergura aripilor: 10,95 m (35 ft 11 in)
- Viteză maximă: 2.495 km/h (1.550 mph, Mach 2.0)
- Raza de acțiune: 2.900 km (1.800 mi)
- Plafon de serviciu: Peste 15.240 m (50.000 ft)
- Propulsie: 90 kN (20,000 lbf) per motor EJ200
F-35A Lightning II
- Lungime: 15,7 m (51 ft)
- Anvergura aripilor: 10,7 m (35 ft)
- Viteza maximă: 1,931 km/h (1,200 mph, Mach 1.6)
- Raza de acțiune: 1,931km (1,200 mi)
- Plafon de serviciu: Peste 15.240 m (50.000 ft)
- Propulsie: 191 kN (43,000 lbf) per motor F135
Costuri operaționale
Eurofighter și F-35 diferă semnificativ în ceea ce privește costurile de achiziție și operare. Modelul de colaborare europeană al Eurofighter distribuie producția și asistența între națiunile partenere, ceea ce reduce costurile de achiziție pentru operatorii inițiali. Cu toate acestea, cerințele de întreținere ale Typhoon, în special pentru motoarele EJ200, pot fi complexe pentru operatorii din afara Europei, ceea ce a limitat exporturile.
F-35 urmează un model de producție multinațional asemănător, dar materialele avansate și sistemele de ultimă generație presupun costuri de achiziție mai ridicate comparativ cu Typhoon. Cu toate acestea, F-35 dispune de un design modular și profită de compatibilitatea cu alte platforme NATO ca să obțină costuri mai mici pe termen lung, deși prețul inițial rămâne considerabil mai mare.
Eurofighter este produs de un consorțiu european format din Airbus, BAE Systems și Leonardo și este operațional în nouă forțe aeriene, inclusiv cele ale Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Spaniei, Austriei, Omanului, Arabiei Saudite, Kuweitului și Qatarului în acest moment. Prețul ridicat al F-35 a făcut ca Typhoon să fie o alternativă atractivă pentru țările care caută un avion de luptă multirol modern, dar fără costurile acestuia.
Compararea costurilor dintre cele două aeronave este o problemă complexă, dar, în esență, totul se reduce la nevoile și situația specifică a fiecărui operator. De exemplu, o evaluare din partea Elveției a concluzionat că F-35A a obținut „”de departe„” cel mai bun scor în ceea ce privește costurile – atât în ceea ce privește achiziția, cât și durata de viață. Conform raportului: „La momentul depunerii ofertelor, în februarie 2021, costurile de achiziție se ridicau la 5,068 miliarde CHF, semnificativ sub plafonul financiar de 6 miliarde CHF stabilit de alegători. Chiar și luând în calcul inflația până la momentul plății, costurile vor rămâne sub limita credititului.”
Capabilități de luptă
Strategiile moderne de luptă aeriană sunt abordate diferit de Eurofighter Typhoon și F-35 Lightning II. Typhoon excelează în lupta aeriană la mică distanță, după cum spuneam mai sus și în rolurile de superioritate aeriană, grație priorității acordate manevrabilității la viteze mari și a versatilității misiunilor. În schimb, F-35 este conceput pentru a opera în zone de conflict, unde supraviețuirea și culegerea de informații sunt cruciale.
Evaluările specialiștilor confirmă performanțele remarcabile ale Typhoon în luptele aeriene la rază vizuală, acesta reușind frecvent să surclaseze F-35 în scenarii ce necesită manevrabilitate pură. Cu toate acestea, F-35 deține un avantaj strategic datorită capacităților sale centrate pe rețea și a capacității de a evita detecția.
Potrivit unor experți miligtari, Eurofighter Typhoon rămâne o alegere preferată de NATO în segmentul avioanelor non-stealth. În același timp, F-35 este considerat un atu vital pentru forțele aliate care ar trebui implicat în operațiuni interarme avansate. Ambele platforme sunt indispensabile pentru satisfacerea cerințelor moderne de luptă și pentru asigurarea unei utilizări eficiente a puterii aeriene.
Într-o notă personală, putem concluziona că, în ciuda calităților indiscutabile ale aeronavei de producție europeană, avionul american rămâne o armă de încredere pe care orice țară și-o dorește în dotare. F-35 este un avion de vânătoare sofisticat și puternic care îl face pe proprietar să se simtă cu adevărat în siguranță și asigură inamicului o zi proastă.
În cele din urmă, este unul dintre avioanele pe care chiar nu ți-l dorești să îl aibă adversarul tău.